Agheasma este apa sfințită prin rugăciunea Bisericii. Cuvântul vine din greacă și înseamnă „lucru sfințit”. Biserica sfințește apa pentru că apa ține viața, iar Hristos, prin Botezul Său în Iordan, a sfințit toată firea apelor.
Există două feluri de agheasmă. Agheasma mică se sfințește oricând este nevoie: la începutul lunii în unele biserici, la sfeștania caselor, la hramuri, înainte de un drum sau o lucrare nouă.
Agheasma mare se sfințește doar de două ori pe an, în ajunul și în ziua Bobotezei, printr-o slujbă mai bogată.
Agheasma mică se bea de obicei dimineața, înainte de masă, și se folosește la stropirea casei, a curții, a mașinii sau a lucrurilor de folosință zilnică, însoțită de o scurtă rugăciune.
Mulți păstrează o sticlă în casă și beau câte puțin în zilele grele.
Agheasma mare se folosește cu mai multă rânduială. Credincioșii o beau pe nemâncate în zilele de după Bobotează. În restul anului, o beau la nevoie, de pildă la boală sau când, dintr-un motiv serios, nu se pot împărtăși, întotdeauna cu binecuvântarea preotului.
Agheasma mare nu se folosește la stropirea obișnuită a lucrurilor, ci se păstrează cu grijă.
Ambele se păstrează în vase curate, folosite numai pentru ele, de obicei la icoane. Dacă agheasma se tulbură sau se varsă, nu se aruncă la canalizare, ci se toarnă într-un loc curat, unde nu se calcă, de exemplu la rădăcina unui pom sau într-un râu.
Agheasma nu este un leac magic și nici o amuletă. Puterea ei vine din rugăciune și din credința celui care o folosește. Bând agheasmă, cerem ca Dumnezeu să ne sfințească viața, așa cum a sfințit apa.
Dacă nu ai agheasmă acasă, o poți cere la biserica din parohie, unde se găsește aproape întotdeauna agheasmă mică. Agheasma mare se ia de la slujba Bobotezei, într-un vas curat adus de acasă.
Ia doar cât îți trebuie, ca să poată lua și ceilalți, și păstreaz-o cu grijă până la anul.