Lumânarea este unul dintre primele gesturi pe care le face cineva care intră într-o biserică ortodoxă. E un gest simplu, dar plin de sens: ceara curată arată jertfa noastră, iar flacăra arată credința, rugăciunea care urcă spre Dumnezeu și lumina lui Hristos.
De obicei, lumânările se iau de la pangar, locul de lângă intrare unde se găsesc și cărți, icoane și prescuri. Nu există un preț fix pentru o lumânare la toate bisericile; de multe ori se lasă o donație.
Nu te simți obligat să iei multe: o singură lumânare, aprinsă cu inimă, este destul.
Majoritatea bisericilor au două sfeșnice, de obicei în pronaos sau în curte: unul pentru vii și unul pentru cei adormiți. Uneori sunt marcate, alteori nu. Dacă nu știi care e care, întreabă: e o întrebare obișnuită, la care oamenii răspund cu drag.
Pentru cei vii aprinzi lumânarea gândindu-te la ei și spunându-le numele în gând: „Doamne, ajută-i pe…”. Pentru cei adormiți spui „Doamne, odihnește sufletele…” și numele lor.
Poți aprinde o lumânare și în fața unei icoane, în naos, acolo unde există sfeșnic, cerând ajutorul sfântului.
Aprinde lumânarea de la o altă lumânare deja aprinsă sau de la candela de alături, nu cu bricheta. Așaz-o drept și sigur, ca să nu cadă. Dacă sfeșnicul este plin, o poți lăsa lângă el; cei care au grijă de biserică o vor aprinde mai târziu.
Nu te supăra dacă lumânarea ta este stinsă și strânsă după o vreme: rugăciunea ta a ajuns deja unde trebuia.
În timpul slujbei, e bine să nu te plimbi prin biserică pentru a aprinde lumânări, mai ales la citirea Evangheliei sau în momentele cele mai sfinte ale Liturghiei. Vino puțin mai devreme sau așteaptă sfârșitul slujbei.
Lumânarea nu înlocuiește rugăciunea și nu cumpără ajutorul lui Dumnezeu. Este un semn văzut al unei dorințe nevăzute: aceea de a fi aproape de El și de cei pe care îi iubim.