Biserica Ortodoxă nu îi uită pe cei care au murit. Îi numește „adormiți”, pentru că așteaptă învierea, și se roagă pentru ei. Credem că rugăciunea, Sfânta Liturghie și faptele bune făcute în numele lor le aduc odihnă și ușurare, iar pe noi ne leagă de ei în dragoste.
După moarte, Biserica rânduiește câteva pomeniri importante: la trei zile, la nouă zile și la patruzeci de zile, apoi la trei, șase și nouă luni, la un an și, după aceea, în fiecare an, de obicei până la șapte ani.
A patruzecea zi este socotită deosebit de importantă și se pregătește cu grijă.
Slujba de pomenire se numește parastas sau, într-o formă mai scurtă, panihidă. Se face de obicei sâmbăta, după Sfânta Liturghie, pentru că sâmbăta este ziua în care Biserica îi pomenește în mod deosebit pe cei adormiți.
La parastas se aduc colivă, colaci, o lumânare și vin, iar preotul citește numele celor pomeniți.
Pe lângă pomenirile personale, Biserica are câteva sâmbete ale morților pentru toți cei adormiți: Moșii de iarnă, înaintea Lăsatului sec de carne, a doua, a treia și a patra sâmbătă din Postul Mare și Moșii de vară, înaintea Rusaliilor.
În aceste zile, multe familii aduc la biserică pomelnice și colivă pentru tot neamul lor.
Cea mai mare pomenire este Sfânta Liturghie. Când dai pomelnicul cu numele celor adormiți, preotul îi pomenește la Proscomidie și scoate pentru fiecare o părticică din prescură. Poți da pomelnic la orice Liturghie, nu doar la parastase.
Milostenia făcută în numele celor adormiți este și ea o rugăciune: o masă dată unui om sărac, un ajutor pentru cineva bolnav, o haină pentru cine nu are. Tradiția împărțirii de pomană ține de aici, iar formele ei diferă de la o zonă la alta.
Nu există o rânduială care să te înspăimânte sau să te încarce de obligații. Pomenirea se face cu dragoste și cu nădejde. Dacă nu știi ce să faci, vorbește cu preotul parohiei.