Întrebări frecvente

În calendarul ortodox, crucea roșie arată o sărbătoare mare: un praznic al Domnului, al Maicii Domnului sau al unui sfânt foarte cinstit. În aceste zile, credincioșii sunt chemați să meargă la Sfânta Liturghie și să lase deoparte muncile care nu sunt necesare.

Crucea roșie pusă între paranteze marchează praznicele împărătești, cele mai mari sărbători ale anului. Crucea neagră arată un sfânt cu slujbă mai bogată, dar ziua rămâne una obișnuită de lucru.

Crucea roșie nu înseamnă automat zi liberă legală: zilele libere sunt stabilite prin lege.

Paștile se sărbătoresc în prima duminică după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară, după o regulă păstrată din Biserica veche.

Biserica Ortodoxă face acest calcul după calendarul iulian, de aceea Paștile ortodox cade adesea mai târziu decât cel al catolicilor și protestanților, iar uneori în aceeași zi. În calendarul civil, Paștile ortodox este mereu între 4 aprilie și 8 mai.

De data Paștilor depind Floriile, Înălțarea, Rusaliile, începutul Postului Mare și multe alte zile din calendar.

Biserica Ortodoxă Română folosește din 1924 calendarul îndreptat pentru sărbătorile cu dată fixă, așa că prăznuiește Crăciunul pe 25 decembrie, odată cu calendarul civil.

Alte Biserici ortodoxe, precum cea Rusă sau cea Sârbă, și credincioșii de stil vechi păstrează calendarul iulian, în care 25 decembrie cade astăzi pe 7 ianuarie al calendarului civil.

Este aceeași sărbătoare, ținută după calendare diferite. Paștile, în schimb, se calculează la fel în toate Bisericile ortodoxe, așa că se sărbătorește în aceeași zi.

La slujba Învierii, credincioșii iau lumină de la lumânarea preotului și o duc acasă aprinsă. Acasă, mulți aprind cu ea candela de la icoane, fac semnul crucii la intrare și o lasă să ardă în siguranță.

Lumânarea de la Înviere se păstrează și se aprinde apoi la vreme de necaz, de boală sau de furtună, cu rugăciune. Ai grijă la foc, mai ales în mașină și când sunt copii în preajmă; un felinar sau o candelă închisă ajută.

Lumina este semnul lui Hristos Cel înviat, nu un obiect cu puteri magice.

Din noaptea Învierii și până în ajunul Înălțării, creștinii ortodocși se salută cu „Hristos a înviat!”, iar cel salutat răspunde „Adevărat a înviat!”. Salutul este o mărturisire scurtă a credinței și o bucurie împărtășită.

Îl folosim în familie, la telefon, în mesaje și la ciocnitul ouălor roșii. De Înălțare, mulți se salută cu „Hristos S⁠-⁠a înălțat!” și răspund „Adevărat S⁠-⁠a înălțat!”. Nu trebuie să fii sigur pe tine ca să⁠-⁠l spui: e un salut pentru toată lumea.

Ouăle roșii sunt cel mai cunoscut semn al Paștilor. Oul, aparent fără viață, ascunde o viață nouă, așa cum din mormântul lui Hristos a venit Învierea. Culoarea roșie amintește de sângele Mântuitorului.

O legendă evlavioasă spune că Maria Magdalena i⁠-⁠ar fi adus împăratului Tiberiu un ou, vestindu⁠-⁠i Învierea, iar oul s⁠-⁠ar fi înroșit; este o poveste a tradiției, nu un text din Scriptură.

Ouăle se vopsesc de obicei în Joia Mare și se binecuvântează la slujba Învierii. La ciocnit, unul spune „Hristos a înviat!”, iar celălalt răspunde „Adevărat a înviat!”.

Ziua numelui, numită și onomastică, este ziua în care Biserica îl pomenește pe sfântul al cărui nume îl porți. În tradiția ortodoxă, sfântul ocrotitor nu este doar un nume frumos, ci un prieten în cer, care se roagă pentru tine și al cărui exemplu îl poți urma.

De ziua numelui e bine să mergi la biserică, să aprinzi o lumânare și să citești viața sfântului. Mulți români o serbează la fel de mult ca ziua de naștere, cu urări de „La mulți ani!” și mici daruri.

Dacă numele tău nu apare în calendar, nu ești uitat. Mulți îl sărbătoresc în Duminica Tuturor Sfinților, prima duminică după Rusalii, când Biserica îi pomenește pe toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți.

Alții aleg un sfânt cu un nume apropiat sau sfântul al cărui nume l⁠-⁠au primit la botez, dacă e altul decât cel din acte. Numele de flori se serbează, de obicei, la Florii. Poți vorbi și cu preotul despre alegerea unui sfânt ocrotitor, care să te însoțească în viață.

Triodul este o carte de slujbă și, totodată, perioada din anul bisericesc care pregătește Paștile. Începe cu Duminica Vameșului și a Fariseului, cu zece săptămâni înainte de Paști, și ține până în Sâmbăta Mare.

Primele duminici pregătesc postul: Vameșul și Fariseul, Fiul risipitor, Înfricoșata Judecată și Izgonirea lui Adam din rai. Apoi începe Postul Mare. Numele vine de la canoanele acestei perioade, care au adesea doar trei cântări în loc de nouă.

În calendar, începutul Triodului este marcat în fiecare an.

Penticostarul este cartea de slujbă și perioada bucuriei de după Paști. Ține de la Duminica Învierii până la Duminica Tuturor Sfinților, prima duminică după Rusalii.

În această vreme, slujbele sunt pline de cântări despre Înviere, credincioșii se salută cu „Hristos a înviat!” până la Înălțare, iar în biserici nu se fac metanii mari.

Penticostarul cuprinde Duminica Tomii, a Mironosițelor, a Slăbănogului, a Samarinencei, a Orbului, Înălțarea și Rusaliile. Numele vine de la Cincizecime, adică Rusalii.

Rusaliile, numite și Cincizecimea, sunt sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt peste apostoli, la cincizeci de zile după Paști. Atunci, apostolii au început să vestească Evanghelia în multe limbi, iar Biserica și⁠-⁠a început lucrarea în lume.

A doua zi, lunea, este închinată Sfintei Treimi. Sâmbăta dinainte este zi de pomenire a morților, numită Moșii de vară.

În unele zone, numele „Rusalii” este legat și de credințe populare despre niște ființe ale câmpului; acestea țin de folclor, nu de învățătura Bisericii.

Codul muncii stabilește ca zile libere și câteva sărbători religioase creștine. Sunt Boboteaza (6 ianuarie) și Soborul Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști și prima și a doua zi de Rusalii.

Apoi Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfântul Andrei (30 noiembrie) și prima și a doua zi de Crăciun. Pentru ortodocși, Paștile și Rusaliile sunt cele după calendarul ortodox.

Lista se poate schimba prin lege, așa că verifică textul în vigoare.

Harții sunt perioadele în care nu se postește deloc, nici măcar miercurea și vinerea. Sunt patru: Săptămâna Luminată, de după Paști; săptămâna de după Rusalii; zilele de la Crăciun până în ajunul Bobotezei; și săptămâna Vameșului și a Fariseului, la începutul Triodului.

Primele trei prelungesc bucuria marilor sărbători. Săptămâna Vameșului ne învață că postul nu trebuie să ne facă mândri, ca pe fariseul din pildă, care se lăuda că postește. Bucuria harților nu înseamnă însă exces la masă, ci recunoștință.

În zilele de post, calendarul arată ce este îngăduit. „Dezlegare la pește” înseamnă că în acea zi se poate mânca pește, împreună cu ulei și vin, dar nu carne, lactate sau ouă.

Dezlegarea apare la sărbători mari care cad în post, precum Buna Vestire, Floriile, Schimbarea la Față sau Intrarea în biserică a Maicii Domnului, și în anumite sâmbete și duminici din posturile mai ușoare.

„Dezlegare la ulei și vin” înseamnă mâncare de post gătită cu ulei, fără pește. Unde nu scrie nicio dezlegare, se mănâncă de post simplu.

Miercurea și vinerea sunt zile de post în tot anul, cu excepția harților. Miercurea amintește de ziua în care Iuda L⁠-⁠a vândut pe Hristos, iar vinerea de ziua Răstignirii.

Primii creștini țineau deja aceste două zile, ca să⁠-⁠și amintească în fiecare săptămână de Patimile Domnului. Este un post mic, dar statornic, care ține credința trează și în afara marilor posturi.

Calendarul arată dacă într⁠-⁠o miercuri sau vineri anume este dezlegare la ulei sau la pește.

Postul este pentru om, nu omul pentru post. Biserica nu cere nimănui să⁠-⁠și pună sănătatea în pericol.

Bolnavii, femeile însărcinate sau care alăptează, copiii mici, vârstnicii slăbiți și cei care urmează tratamente pot posti mai ușor sau deloc, după sfatul duhovnicului și al medicului.

Ce nu poți ține la masă poți ține în alte feluri: mai puțină grabă, mai mult timp pentru rugăciune, o vorbă bună în loc de una rea, ajutor dat cuiva. Întreabă preotul și medicul, nu te lua după ce spun alții.

Copiii nu țin postul ca adulții. Pruncii și copiii mici mănâncă normal, după nevoile creșterii. Copiii mai mari pot fi învățați treptat: o zi pe săptămână fără dulciuri, o mâncare de post aleasă de ei, câteva zile înainte de împărtășanie, după sfatul preotului.

Mai important decât ce nu mănâncă este ce învață: că postul înseamnă să faci loc lui Dumnezeu și celorlalți. O faptă bună pe zi, o rugăciune scurtă seara sau o jucărie dăruită pot face parte din postul lor.

Parastasul este slujba de rugăciune pentru cei adormiți. De obicei se face la trei, nouă și patruzeci de zile după moarte, apoi la trei, șase și nouă luni, la un an și, după aceea, în fiecare an, cel puțin șapte ani.

Se poate face și în Sâmbetele morților și la Moși. Parastasul se ține de regulă sâmbăta, ziua pomenirii morților, după Sfânta Liturghie. În Săptămâna Luminată și la marile praznice nu se fac parastase.

Rânduielile locale diferă, așa că întreabă preotul parohiei ce zi este potrivită.

Coliva se face din grâu fiert, amestecat cu nucă măcinată și zahăr, aromată cu coajă de lămâie și vanilie. Grâul se spală, se fierbe încet până crapă, se scurge bine și se lasă la zvântat.

Apoi se amestecă cu celelalte ingrediente și se așază pe tavă, netezită. Deasupra se presară zahăr pudră sau pesmet de biscuiți și se face o cruce, de obicei din nuci sau bomboane.

Grâul arată învierea: bobul pus în pământ moare și aduce rod. Găsești rețeta completă și un calculator de cantități în ghidul despre colivă.

Anunță preotul parohiei cât mai repede, ca să stabiliți împreună ziua și ora slujbei de înmormântare. De obicei, înmormântarea are loc a treia zi.

Până atunci, familia veghează lângă trup, ține aprinsă o lumânare și citește rugăciuni, iar în multe locuri preotul face slujba numită panihidă.

Pentru acte ai nevoie de certificatul medical constatator al decesului, cu care obții certificatul de deces de la starea civilă. Nu trebuie să faci totul singur: cere ajutorul preotului, al rudelor și al vecinilor.

Pomelnicul este o listă cu numele celor pentru care ceri să se roage preotul la Sfânta Liturghie. Pe o foaie scrii două liste separate: „Pentru vii” și „Pentru adormiți”. Treci doar prenumele de botez, fără nume de familie, de exemplu Ioan, Maria, Elena.

Pentru un preot poți scrie „preot Gheorghe”, iar pentru un copil mic „pruncul Andrei”. Pomelnicul se dă la biserică, de obicei cu o prescură și o lumânare.

La Proscomidie se pomenesc cei botezați în Biserica Ortodoxă; pentru ceilalți te poți ruga acasă sau poți întreba preotul.

Moșii sunt zile de pomenire a celor adormiți, în care se împart daruri pentru sufletele lor. Cei mai cunoscuți sunt Moșii de iarnă, în sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului sec de carne, și Moșii de vară, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor.

În aceste zile se face parastas la biserică, iar oamenii împart colivă, colaci, vin și, vara, vase de lut cu apă sau lapte, cu flori deasupra. Pomenirea morților ține de rânduiala Bisericii.

Felul în care se împart darurile diferă de la o zonă la alta și ține de tradiția locală.

În multe biserici există două locuri pentru lumânări, în pronaos sau în curte: unul pentru vii și unul pentru cei adormiți. Așezarea diferă de la o biserică la alta, așa că, dacă nu știi care e care, întreabă la pangar, locul unde se dau lumânările.

Aprinde lumânarea cu o rugăciune scurtă pentru cei pe care îi pomenești, spunându⁠-⁠le numele în gând. Lumânarea arată credința și dragostea noastră, dar nu înlocuiește rugăciunea. Mai multe despre asta găsești în articolul despre aprinderea lumânărilor.

Sâmbăta este ziua în care Biserica îi pomenește în mod deosebit pe cei adormiți. Hristos a stat în mormânt într⁠-⁠o sâmbătă, iar Biserica a legat de această zi rugăciunea pentru cei care așteaptă Învierea.

De aceea parastasele se fac de obicei sâmbăta. Pe lângă sâmbetele obișnuite, există sâmbete speciale ale morților: Moșii de iarnă, înaintea Lăsatului sec de carne, a doua, a treia și a patra sâmbătă din Postul Mare și Moșii de vară, înaintea Rusaliilor.

Tradiția Bisericii a păstrat câteva zile de pomenire după moarte. A treia zi amintește de Învierea lui Hristos a treia zi. A noua zi ne duce cu gândul la cele nouă cete îngerești, care se roagă împreună cu noi pentru cel adormit.

A patruzecea zi amintește de Înălțarea Domnului, la patruzeci de zile după Înviere, și este socotită o zi deosebit de importantă. Explicațiile acestor zile vin din scrierile Sfinților Părinți și din tradiție.

Pomenirile ne ajută să ne rugăm cu nădejde, nu să trăim cu frică.

Biserica nu oficiază cununii în cele patru posturi de peste an (Postul Mare, Postul Sfinților Apostoli, Postul Adormirii și Postul Crăciunului), în Săptămâna Luminată, între Crăciun și Bobotează, în ajunul marilor praznice și în zilele de post de 29 august și 14 septembrie.

Motivul nu este o interdicție a bucuriei. Postul este vreme de pregătire și liniște, iar nunta este o sărbătoare cu masă și petrecere. În calendarul din aplicație, zilele fără cununii sunt marcate.

Pentru data exactă și pentru situații deosebite, întreabă preotul parohiei înainte să faci rezervări.

Nașul trebuie să fie un creștin ortodox botezat, care își trăiește credința, merge la biserică și poate rosti Crezul. La botez, el promite că va avea grijă de creșterea duhovnicească a copilului, nu doar că va aduce daruri.

Dacă este căsătorit, se așteaptă să fie cununat și religios. Părinții nu pot fi nașii propriilor copii. La cununie, nașii sunt de obicei o pereche căsătorită religios. Condițiile pot varia puțin de la o parohie la alta, așa că întreabă preotul înainte să alegi nașii.

Spovedania este Taina prin care Dumnezeu iartă păcatele celui care se pocăiește. Mergi la preot, de obicei în biserică, la orele anunțate. Preotul rostește câteva rugăciuni, apoi tu spui deschis și pe scurt ce ai greșit, fără scuze și fără povești lungi.

Preotul te poate întreba ceva, îți poate da un sfat și uneori un canon, adică o mică faptă de îndreptare. La sfârșit îți pune epitrahilul pe cap și citește rugăciunea de dezlegare.

Tot ce spui rămâne taină. Preotul nu este acolo ca să te judece, ci ca să te ajute.

În Biserica Ortodoxă Română, cine se împărtășește se pregătește prin post, rugăciune și spovedanie. Câte zile se postește stabilește duhovnicul, după viața și sănătatea fiecăruia; adesea sunt câteva zile, iar în marile posturi pregătirea se face chiar în post.

În dimineața împărtășirii nu se mănâncă și nu se bea nimic, de la miezul nopții. Pentru copii, bolnavi și femei însărcinate, rânduiala este mai blândă. Întreabă preotul la care te spovedești ce măsură ți se potrivește.

Vorbește din timp cu preotul parohiei și stabiliți data. De obicei ai nevoie de certificatul de naștere al copilului, de un naș ortodox și de câteva lucruri: o lumânare de botez, un prosop, hăinuțe albe, o pânză albă numită crijmă, ulei de măsline și săpun.

Obiceiurile locale diferă, așa că preotul îți va spune exact ce să aduci. Botezul se face, de regulă, în biserică. În aceeași slujbă, copilul primește Mirungerea și prima Împărtășanie, deci devine pe deplin membru al Bisericii.

Biserica Ortodoxă botează copiii mici, fără să aștepte vârsta la care pot alege singuri, pentru că le dăruiește harul de la începutul vieții, în credința părinților și a nașilor.

De obicei, botezul se face după patruzeci de zile de la naștere, când mama poate veni și ea la biserică. Dacă pruncul este în pericol, se poate boteza imediat, chiar și în spital.

Un adult care vrea să se boteze vorbește cu preotul și trece printr⁠-⁠o perioadă de pregătire. Data concretă se stabilește cu preotul parohiei.

Sfântul Maslu este Taina pentru vindecarea bolilor sufletești și trupești. După rânduială, se săvârșește de șapte preoți, dar se poate face și cu mai puțini.

Bolnavul este uns cu untdelemn sfințit, iar preoții citesc rugăciuni și fragmente din Apostol și Evanghelie pentru iertarea păcatelor și însănătoșire. Maslul se poate face la biserică sau acasă, la patul bolnavului.

Mulți participă la Maslu în timpul posturilor, chiar dacă nu sunt grav bolnavi, ca ajutor pentru suflet și trup. Vorbește cu preotul parohiei despre data și locul slujbei.

Pentru stat, căsătoria este cea încheiată la starea civilă, iar în România cununia religioasă se face numai după cea civilă, pe baza certificatului de căsătorie.

Pentru Biserică, cununia religioasă este o Taină: soții primesc binecuvântarea lui Dumnezeu pentru viața lor împreună. De aceea Biserica îi încurajează pe credincioși să nu rămână doar la căsătoria civilă.

Vorbește din timp cu preotul; el îți va spune ce acte trebuie, ce perioade din an sunt libere și cum vă puteți pregăti.

Sfeștania este o slujbă scurtă de binecuvântare, la care preotul sfințește agheasmă mică și stropește casa, familia, curtea sau un loc de muncă. Se face când te muți într⁠-⁠o casă nouă, la începutul unei afaceri, după o boală sau oricând simți nevoia de binecuvântare.

Mulți o fac în fiecare an, în timpul unui post. Pregătește o masă cu o icoană, un vas curat cu apă, o lumânare, busuioc sau o crenguță verde și o listă cu numele celor din casă. Preotul îți spune exact ce mai este nevoie.

Acatistul este o rugăciune de laudă, cântată sau citită, închinată lui Hristos, Maicii Domnului sau unui sfânt. Cuvântul înseamnă în greacă „stând în picioare”, pentru că primul acatist, închinat Maicii Domnului, se asculta în picioare, cu mare cinstire.

Un acatist are douăsprezece condace și douăsprezece icoase, cu refrene precum „Bucură⁠-⁠te…” sau „Aliluia”, urmate de o rugăciune de încheiere.

Îl poți citi acasă, în fața unei icoane, sau poți cere preotului să⁠-⁠l citească la biserică, dând un pomelnic cu numele celor pentru care te rogi.

Agheasma mare se sfințește doar la Bobotează, pe 5 și 6 ianuarie. Se păstrează la loc curat, de obicei lângă icoane, într⁠-⁠un vas care nu se folosește la altceva.

Se bea dimineața, pe nemâncate, după o scurtă rugăciune, mai ales în zilele de după Bobotează, iar în restul anului la nevoie, cu binecuvântarea preotului.

Nu se aruncă la canalizare: agheasma rămasă sau vărsată se toarnă într⁠-⁠un loc curat, de pildă la rădăcina unui pom, unde nu se calcă.

Agheasma mică se sfințește oricând este nevoie: la sfeștanie, la începutul lunii în unele biserici, la hramuri sau la cerere. Se bea de obicei dimineața și se folosește la stropirea casei și a lucrurilor.

Agheasma mare se sfințește doar la Bobotează, printr⁠-⁠o slujbă mai bogată, și se folosește cu mai multă rânduială: se bea pe nemâncate, mai ales în zilele de după praznic, iar mai departe la nevoie, cu sfatul preotului.

Amândouă sunt apă sfințită prin rugăciunea Bisericii; diferă momentul și slujba.

Prescura este pâinea dospită, cu pecete, din care preotul pregătește la Proscomidie darurile pentru Sfânta Liturghie. Credincioșii o aduc la biserică împreună cu pomelnicul.

Anafura este pâinea binecuvântată, tăiată în bucăți mici, pe care preotul o împarte la sfârșitul Liturghiei celor prezenți. Nu este Sfânta Împărtășanie, dar este pâine sfințită: se mănâncă pe nemâncate, cu evlavie, fără să se arunce firimiturile.

Mulți iau anafură și acasă, pentru cei care n⁠-⁠au putut veni.

Ortodocșii își fac semnul crucii cu mâna dreaptă. Primele trei degete, degetul mare, arătătorul și mijlociul, se unesc vârf la vârf, în cinstea Sfintei Treimi. Celelalte două se lipesc de palmă, ca semn că Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat.

Duci mâna la frunte, apoi la piept, apoi la umărul drept și la cel stâng, spunând în gând: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”. Fă⁠-⁠l liniștit, ca pe o rugăciune, nu în grabă, ca pe un gest automat.

Icoanele se așază, de obicei, pe peretele dinspre răsărit al camerei, la o înălțime la care te poți ruga în fața lor. Dacă nu se poate pe peretele de răsărit, alege un loc liniștit și cinstit, nu lângă televizor sau printre obiecte de decor.

Multe familii au un colț de rugăciune, cu icoana lui Hristos, a Maicii Domnului și a sfântului ocrotitor, o candelă, agheasmă și o carte de rugăciuni. O icoană nou cumpărată este bine să fie sfințită de preot.