Maica Domnului se mută din această viață, iar Fiul ei îi primește sufletul.
Sântămăria Mare, cum îi spun mulți români, este sărbătoarea mutării Maicii Domnului din viața aceasta. Scriptura nu povestește sfârșitul ei, dar tradiția Bisericii păstrează amintirea acestei zile.
Când a simțit că se apropie sfârșitul, Maica Domnului a fost înștiințată de un înger și s-a pregătit cu rugăciune. Apostolii, risipiți prin lume ca să propovăduiască, au fost aduși în chip minunat la Ierusalim, ca să fie lângă ea; doar Toma a ajuns mai târziu.
Hristos Însuși a venit și i-a primit sufletul.
După trei zile, când Toma a cerut să vadă mormântul, acesta a fost găsit gol, iar Biserica a înțeles că și trupul ei a fost luat la cer. Cuvântul „adormire” arată că moartea ei a fost ca un somn liniștit, din care s-a trezit în viața veșnică.
Sărbătoarea dă nădejde tuturor celor care se tem de moarte: ceea ce s-a petrecut cu Maica Domnului arată ce pregătește Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc.
Praznicul este pregătit de Postul Adormirii, între 1 și 14 august. Multe biserici și mănăstiri au hramul în această zi, iar la unele, precum Nicula, vin pelerini din toată țara.
Icoana
Maica Domnului stă întinsă pe un pat, cu ochii închiși, înconjurată de apostoli care plâng. Petru tămâiază la căpătâi, Pavel se apleacă la picioarele ei, iar în spate stau ierarhi și femei.
În mijloc, deasupra patului, Hristos ține în brațe un prunc înfășat în alb: este sufletul Maicii Sale, pe care l-a primit. În jurul Lui se văd îngeri. În unele icoane, sus, apostolii sunt pictați venind pe nori din toate colțurile lumii.